Seamus Heaney vs Wislawa Szymborska

Critica scoate, în general, multe calități, dar și defecte literare. Astăzi am ales să punem fața în față doi poeți, foști câștigători ai Premiului Nobel pentru Literatură; poloneza Wislawa Szymborska (1923 - 2012), pe de-o parte, și irlandezul Seamus Heaney (1939 – 2013), pe de alta.
Dacă prima are atuul unui „fel de poezie care permite, cu precizie ironică, contextelor istorice și biologice să se arate în fragmente de realitate umană”, în ceea ce privește istoria umanității și progresul dintr-o perspectivă cosmică și ironică, cel de-al dolilea este un autor fundamental, ce se focalizează, din punct de vedere estetic, pe o mitologie particulară, de multe ori greu de descifrat.

Wislawa pune în poeziile sale întrebări legate de sensul și scopul tuturor eforturilor și experiențelor oamenilor. Ea vede ființele umane ca fiind subiecte ale legilor istorice și biologice inevitabile care le pun la încercare speranțele și aspirațiile, pe când Seamus scoate în evidență dimensiunea politică legată de așa-numitele Irish Troubles (frământările irlandeze), unde ochiul extern poate avea frecvent conuri de penumbră în vizualizarea precisă a unor referințe.

Poeta poloneză a folosit frecvent tehnici literare ca precizia ironică, paradoxul, contradicția și atenuarea, pentru a ilumina teme filosofice și obsesii. Multe dintre poemele sale vorbesc despre război și terorism. Ce este de subliniat, remarca asupra ambiguității poeziei sale. Deși poezia ei a fost influențată de experiențele proprii, continuă să fie relevantă în timp din punct de vedere cultural.
„Înflorirea” poeziei lui Heaney se datorează mult experienței anglofone mai amplă a acestuia. După studiile la Belfast, a mers la Londra, unde a început să scrie sub influența prietenului Ted Hughes - soțul Sylviei Plath. 


Pisica din casa pustie

Cu moartea ta - nu speria pisica.
Căci ce să facă sărmana
într-o casă pustie
să se cațăre pe pereți?
să se alinte preumblându-se printre mobile?
Nimic parcă nu-i schimbat
și totuși nu-s la locul lor.
Parcă sunt înțepenite lucrurile
și totuși date la o parte.
Iar seara,
seara lampa nu se mai aprinde.
Se-aud pași pe scări,
dar nu sunt pașii cunoscuți.
Mâna care pune peștele în farfurie
nu-i cea care i-l punea.
Ceva aici nu mai începe
cum începea odată.
Ceva nu se mai întâmplă
cum se întâmpla.
Cineva era aici,
a fost
și-apoi a dispărut dintr-o dată
și groaznic de dureroasă e lipsa.
S-a uitat prin toate dulapurile.
S-a urcat pe toate polițele.
S-a strecurat și pe sub covor să vadă.
N-a mai ținut seama de porunca data odată
a împrăștiat până și hârtiile.
Ce mai are de făcut?
Să doarmă și să aștepte.
Doar de s-ar întoarce el.
Măcar să se arate.
Atunci ar și afla
că nu trebuie să se poarte cu pisica așa.
Ii va ieși în întâmpinare,
cumva ca din întâmplare,
galeșă,
pe labe foarte încordate.
Iar la început -
nu va mai sări de bucurie în sus. 

- Wislawa Szymborska -


La mure

Spre sfârșitul lui august, după ploile grele și soarele
de-o săptămână, se coceau murele.
La început doar una, un cocoloș mov, strălucitor
printre altele, roșii, verzi, tari ca niște noduri.
O mâncai și dulce îi era carnea
ca sângele îngroșat: sângele verii în ea
lăsând pete pe limbă și poftă de cules.
Cele roșii s-au înnegrit și pofta ne-a trimis
cu bidoanele pentru lapte, toate oalele și cutiile
până unde mărăcinii zgârâiau și iarba udă ne albea cizmele,
În jurul izlazelor, câmpurilor de porumb, rândurilor de cartofi
am răscolit tufele și am cules până am umplut vasele.
Până când pe fund s-au adunat cele verzi și deasupra, stropi
negri, boabe mari, coapte, luceau ca o grămăjoară de ochi.
Mâinile usturau, palmele lipicioase ca ale lui Barbă Albastră.
Pe cele bune le-am ascuns în staul și ne-am văzut de treabă.
Când troaca s-a umplut, am găsit pe ea o crustă,
înfiptă-n prada noastră, o ciupercă gri-șobolan.
Și sucul se-mpuțise, odată luate de pe locul lor, din cârg,
Fructele se amărau. Întotdeauna îmi venea să plâng,
nu era drept. Toate acele tinichele minunate,
umplute-acum cu scârboșenii. Speram că o să țină, în fiecare an
de fapt știind că nu se poate.

- Seamus Heaney -