Cinci poeți români pe care i-aș introduce în manualul de limba română

De Mihai Eminescu, Nichita Stănescu sau Lucian Blaga ne-am lovit cu toții prin manualele de limba și literatura română, și cred că a venit timpul schimbării. Nu că nu îmi plac și cei menționați, nu am spus asta niciodată, doar că trebuie introdus și altceva în acele file.

Mai avem poeți valoroși, nu s-a oprit poezia doar la câțiva titani. Copiii, deși știu ce-i așteaptă la Testele Naționale sau Bacalaureat, tot nu reușesc să treacă probele sau trec, dar cu note la limită. Știu că se vor găsi unii să spună: „Domnule, după ce ai pus punctul pe i, dumneata mai vrei să schimbi și acești poeți din manual?” Păi aș vrea, oameni buni, puțină diversitate. Mi-aș dori, de pildă, să văd un comentariu la poeziile lui...

1. Traian T. Coșovei

Considerat un spirit liber, nonconformist, datorită poeziei sale de o mare originalitate, Coșovei a fost unul dintre copiii teribili ai „Cenaclului de Luni” și un reprezentant marcant al generației '80.

Traian T. Coșovei a debutat cu volumul de poezii „Ninsoarea electrică” , pentru care a obținut, în 1979, Premiul Uniunii Scriitorilor pentru debut. A fost și unul dintre cei patru autori ai celebrului volum de versuri: Aer cu diamante, alături de Florin Iaru, Mircea Cărtărescu și Ion Stratan.

Poemul de acum

Eu nu mi-am scris niciodată numele

pe bonuri de cărbuni -

pe lângă silozuri am trecut fără să privesc înapoi -

prin iarba desculță n-am alergat niciodată.

În ploaie n-am cântat, în deșert n-am scris cu creionul

drumul caravanelor.

Cu măturica nu m-am bătut la baia de aburi.

Cu mersul meu de urs n-am răsturnat înadins

porțelanuri.

Odată am iubit ferocitatea oamenilor de zăpadă,

Tandrețea sperietorilor uitate pe câmp.

Omului care lucrează la calea ferată am vrut să-i

povestesc o istorioară cu tâlc.

Omul acela e mort de mult.

Prin fața agențiilor de voiaj mi-am plimbat viața

ca pe o jumătate de pâine.

Cu o mașină de ocazie am mers până la marginea mării.

Cu o mașină de ocazie aș fi putut ajunge departe.

Am privit valurile cheltuindu-se pe țărm - am privit

tinerețea arzând ca o frunză de tutun verde.

În fața oglinzii, cu lanterna mi-am luminat chipul.

2. Adrian Păunescu

Cunoscut mai ales ca poet, dar și ca autor, critic literar, eseist, director de reviste, publicist, textier, scriitor, traducător și om politic român, Păunescu a debutat în 1960, fiind unul dintre cei mai prolifici autori români contemporani.

Autor a peste 50 de cărți, în majoritate volume de versuri, cărți ce au fost editate într-un tiraj record de peste un milion de exemplare. Un număr lăudabil de poezii ale sale au fost făcute cunoscute prin punerea lor pe muzică de către compozitori din genurile folk și rock; există și situații în care Păunescu a colaborat direct cu muzicienii, îndeosebi în cadrul Cenaclului Flacăra.

Talentul său poetic a fost apreciat de mulți critici literari importanți. Astfel, Șerban Cioculescu a spus că Adrian Păunescu că este cel mai mare poet social de după Tudor Arghezi, iar Eugen Simion îl consideră „ultimul mare poet social român”.

Castel medieval

Condamnă toți și numai unul iartă,
Când toți vorbesc se-aude cel ce tace,
Dă semne de cădere și de pace,
Dezamăgita, tulburea mea soartă.

Ce vremuri de vremelnicii sărace,
Mi-am dejugat și tidva lângă poartă,
Și-acum aștept voios în noaptea moartă
Pe cineva să vină mai încoace.

E un tiran - de tirania pâinii -
Aicea în castelul fără geamuri
Și tigrii lui domestici sar în hamuri
Și-n lanȚuri lupi se gudură, nu câinii.

Miroase a pustiu și a cenușă,
În beciuri e-o uzină de cătușe.

3. Mircea Dinescu

Poet, scriitor și publicist, Dinescu a debutat cu poezie în 1967, în revista Luceafărul, și editorial cu Invocație nimănui, (1971), volum distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor pentru Debut. Talentul literar a fost remarcat de numeroși critici (Lucian Raicu, Alex Ștefănescu, Nicolae Manolescu etc.), talent încununat cu numeroase premii literare (Premiul Herder, Premiul Uniunii Scriitorilor pentru Poezie, Pemiul Academiei Române pentru Literatură ș.a.).

De la începuturi, chiar și prin agresivitatea imaginilor, poeziile lui Mircea Dinescu au putut să fie resimțite de mai toți oamenii care le-au citit, poezii care au refuzat să se supună dictaturii și cenzurii regimului comunist, poezii care supraviețuiesc și azi, o epocă de tristă amintire peste ani, care au provocat-o oamenii.

Balada celui plecat

Am iubit urâte, dar deștepte
și frumoase fără căpătâi,
n-am avut iubirea cea dintâi
n-a avut răbdare să m-aștepte.

Îngerul, ca unghia întoarsă
mi-a crescut în carne dimpotrivă,
mi-ați adus la naștere colivă
și la groapă dric cu cioc de barză.

Zilele bolesc pe-aici ca anii,
anii - zilieri trecuți prin fermă.
Vă uitarăți cu binoclu-n spermă
cum vâslesc strămoșii mei, țiganii.

Haida-de! De-a lungul și de-a latul
m-ați vânat când nu eram acasă.
Chiar și-acum când stau întins pe masă
eu sositul râd de eu plecatul.

4. Ana Blandiana (Otilia Valeria Coman)

Sau autoarea interzisă de regimul comunist. Poeziile ei au fost difuzate în mii de exemplare, scrise de mână de cititori (singurul samizdat românesc) și au fost traduse în numeroase limbi, ca dovadă a cenzurii din România.

Poezia Anei este o poezie de idei, dar asta nu înseamnă mai deloc o poezie complicată, umflată. Poeta reapară imediat genul, promovându-l simplu și la obiect, fără să stea prea mult pe gânduri. La fel cum alți poeți se concentrează sau au nevoie de o muză, ori se cufundă într-un pahar de vine, așa gândește ea - liber. Gândește normal, ca și cum ai lua un pix și te-ai juca cu el pe degete. Ideile din poezia ei sunt ca podoabele de la gâtul unei fete frumoase.

Se face noapte

Din oglindă mă privea un trup firav
Cu claviatura coastelor distinctă,
Inima-apăsa pe clape grav
Și-ncerca să-apară în oglindă.

N-am văzut-o niciodată, dar ştiam,
Ca-ntr-un joc de-a baba-oarba, că-i ascunsă
(Precum inima salcâmului din geam
Coșul pieptului de crengi o face frunză).

Mă-ntrebam de unde l-a-nvățat și dacă
E aievea cântu-i uniform,
Și ca nu cumva în somn să tacă,
Mi-era frică seara să adorm.

5. Ion Mureșan

Poet și publicist, Ion Mureșan a afirmat de foarte multe ori că el nu scrie cărți de poezie, ci poezii. Este un simplist, datorită poeziei pe care a publicat-o și o mai publică, în spiritul liber, prin materialul lingvistic pe care îl încorporează. 

Aflat sub aripa școlii de poezie clujene (revistele Steaua sau Echinox) și orientat spre simboluri și dialoguri cu eternitatea, Mureșan forțează limitele realului, iar experiența, nu este altceva decât o epuizare completă a trairii, prin avânt vizionar și înstrăinare metodică. O conștiință poetică aprinsă, aruncată într-un text liric care devine un ultim bulgăre al unei mașinării interioare.

Cântec mediocru

Toamna a trecut pe lângă mine
(Strada era plină de femei),
Toamna a trecut pe lângă mine
Și m-a luat de braț fără rușine
Ca să-i fiu întreaga noapte-al ei.

M-a târât apoi într-o grădină
(Pomii galbeni, cerul cenușiu),
M-a târât apoi într-o grădină,
Și-n grădina plină de rugină
M-a culcat în iarbă ca-n sicriu.

Și mi-a zis: Închide ochii bine
(Somn ușor de-acuma, dragul meu);
Și mi-a zis: Închide ochii bine,
Și m-a sărutat fără rușine;
Și mi-a zis: De-acuma ești al meu!