Fiodor Dostoievski a debutat bine în cariera sa de scriitor,
mai ales, datorită faptului că provenea dintr-o familie de nobili și avea o
educație foarte bună, dar, chiar și așa, nu literatura a fost prima sa dragoste.
Scriitorul rus călcase pragul unei școli de inginerie militară, ca mai apoi să
se convertească la literatură prin traducerea unor lucrări franceze.
Pe lângă pasiunea pentru scris, Pablo Neruda a fost foarte de implicat în viața socială a țării sale, începând de foarte devreme o carieră diplomatică. Mai întâi a fost consul al statului Chile în India, Singapore, Birmania, Spania, Franța, apoi continuă cu funcția de senator și candidează la președinție, făcând parte din Partidului Comunist, în care s-a înscris în 1945.
Knut Hamsun a devenit la vârsta de șaptesprezece ani ucenic la un producator de frânghii. Tot în aceeași perioadă a început să scrie. Este bine cunoscut faptul că a petrecut câțiva ani în America, călătorind, dar și publicând impresiile sub titlul „Fra det moderne Amerikas Aandsliv” (Din viața intelectuală a Americii moderne) (1889).
Înainte de a deveni scriitor, Mihail Bulgakov, a practicat medicina timp de 4 ani, pe front și în mai multe localități din țară. Experiența sa de medic a fost valorificată literar în primele scrieri: „Însemnările unui tânăr medic”. După 8 ani ia o decizie importantă, renunță la cariera de medic și se dedică literaturii, începând să lucreze la romanul Maestrul și Margareta, sub titlul Inginerul cu copite.
Pentru Albert Camus, viața literară nu și-a pus amprenta în copilărie. A trecut de la o perioadă de efervescență sportivă, în special fotbal, înot și box, la literatură, după ce 1930, în urma primelor crize serioase de tuberculoză, a pus capăt carierei sale sportive, dar și studiilor. Camus a trebuit să părăsească apartamentul greu de definit, unde trăise cincisprezece ani și, după ce a locuit pentru un scurt timp cu un unchi, s-a hotărât să trăiască singur, găsindu-și diferite locuri de muncă, în timp ce studia filozofia în cadrul Universității din Alger.
De la vârsta de 8 ani și până la paisprezece, Honoré de Balzac a urmat cursuri la Collège des Oratoriens, din Vendôme. După căderea lui marelui Napoleon, a plecat împreună cu familia sa din Tours la Paris, unde scriitorul francez a mai urmat școala încă 2 ani, iar apoi a activat 3 ani ca secretar în serviciul unui avocet, perioadă în care visa la o carieră literară, însă primele sale încercări, nu s-au bucurat de succes. A trecut ceva mai târziu la romane pline de speculații mistice și filozofice, și-a încercat norocul cu scrieri de larg consum: romane gotice, comice, istorice, multe sub diferite pseudonime.
Gabriel Garcia Márquez a decis să fie autodidact, preferând să studieze singur, după ce a renunțat la facultatea de drept, ca să se lanseze în jurnalism. Încă din tinerețe, nu a arătat nici o reținere în criticile formulate la adresa politicii interne și externe a Columbiei. „Am început să scriu din întâmplare, poate numai pentru a-i demonstra unui prieten că generația mea era capabilă să producă scriitori; apoi am căzut în capcana de a scrie mai departe din plăcere, iar mai târziu, în altă capcană, și anume, că nimic nu-mi plăcea mai mult pe lume decât să scriu”, spunea scriitorul.
Un om ca Imre Kertész se naște o dată la o sută de ani. După terminarea liceului în 1946, acesta nu activează nicăieri timp de 2 ani, după care, între 1948-1950 urmează să devină ziarist la publicațiile „Világosság” și „Esti Budapest”, de unde este scos apoi din considerente de originea socială. Între 1951-1953 este trimis la „munca de jos” și lucrează ca muncitor într-o fabrică. Din această postură (la care urma să renunțe în curând) începe să traducă operele marilor scriitori germani și trăiește din această nouă activitate, fără a se mai angaja undeva. Este un autor prolific, dar a trebuit sa aștepte mulți ani până când primul lui roman, „Fără destin” scris timp de un deceniu (pentru care a primit de fapt premiul Nobel) să fie editat, în 1975
