Editura Humanitas a lansat în urmă cu trei ani seria de autor James Joyce,
traducerea aparținând lui Radu Paraschivescu. O idee excelentă să te apuci să
citești James Joyce dacă nu ai făcut-o până acum, debutând chiar cu “Oameni din
Dublin”.
Cartea reunește numai puțin de 15 povești, să zicem, portrete ale
locuitorilor orașului-natal al lui Joyce. Dorința acestuia este de a atrage
atenția asupra capitalei Irlandei, – “Când te gândești că Dublinul e capitală
de mii de ani, că e al doilea oraș al Imperiului Britanic, că e aproape de trei
ori cât Venezia, e ciudat că nici un artist nu l-a oferit încă lumii”, ceea ca
va și reuși, dar deloc în direcția dorită: povestirile intră într-un volum la o
distanță de zece ani după ce sunt scrise și au duc spate un proces pentru
limbaj grosolan.
Oricum nu vă temeți, e începutul secolului trecut, nu este nimic de fapt mai
grosolan în compoziția acestor povestiri. Bineînțeles, oamenii din Dublin descriși
de Joyce chiar sunt deloc genul de persoane pe care ți-ai dori să le întâlnești,
doar că fericirile lor profunde ascund tristeți grave, par prinși în viața lor
ca muștele în acele benzi lipicioase, iar moartea și nefericirea stau la pândă.
Poveștile arată copilăria, adolescența, maturitatea și chiar bătrânețea; ale
popilor pe moarte, ale copiilor îndrăgostiți de Vestul sălbatic sau de alte
fete, ale tinerilor îndrăgostiți, dar prinși în rutina zilnică, ale borfașilor
de cartier, ale mamelor, ale tuturor celor care găsesc reușita departe de casă.
Tot ce stă mai presus de toate aceste personajele pe care orașul le înghite
în repaus, este tabloul capitalei cu absolut tot ce înseamnă el pe harta
Europei de început de secol XX, moda galoșilor, care vine de pe continent, nu
este privită cu ochi buni, pariziencele par frivole, oamenii reîntorși din
Londra sau alte orașe se comportă cu superioritate față de cei rămași aici. S-ar
fi trecut cu vederea, doar că “Dublin
era un oraș tare mic: fiecare știa ce face fiecare.”
Recomand cu căldură romanul, o imagine în scris a vechiului
oraș, ce azi și-a mascat trecutul. Se poate cumpăra de AICI