Conform unor recente cercetări sociologice, și în România,
ca și în străinătate, cifrele arată că femeile se împacă mai bine cu lectura
decât bărbații și achiziționează mult mai multe cărți decât aceștia. Editorii
au confirmat atracția sexului frumos pentru lectură.
În urmă cu 11 ani, prozatorul britanic Ian McEwan a făcut un
experiment inedit pentru a testa apetența oamenilor pentru lectură. Împreună cu
fiul său, Greg, s-a hotărât să se ducă într-un parc din Londra, la ora
prânzului, să ofere cărți gratis. În cinci minute, cei doi au dat numai puțin
de 30 de romane. A existat un singur bărbat care și-a dorit o carte, restul au
fost împărțite femeilor. „Unele
dintre ele au cerut mai multe volume, în timp ce bărbații au erau suspicioși,
devenind încruntați și nu s-au atins de nici o carte, nici măcar pe gratis”,
spune Ian McEwan.
Statisticile apărute în ultimii ani confirmă cuvintele cunoscutului
scriitor. Sondajele despre obiceiurile de lectură a românilor arată aceeași
stare.
Cine citesc mai mult, femeile sau bărbații? Întrebarea nu face referire
neapărat la vreun tip de literatură, ci, dimpotrivă, la literatură în general.
Dincolo de toate comparațiile, statisticile rămân doar o notă de subsol, ele
reflectând o situație demnă de analiză.
În Evul Mediu, Europa bărbații își țineau femeile departe de cărți (dacă ar
învăța să scrie, susțineau clericii și laicii deopotrivă, femeia ar așterne pe
hârtie misive de amor, așa că e de dorit să i se citească doar rugăciuni și
scrieri religioase). La începutul mileniului trei, reprezentantele sexului
frumos par a fi mai amatoare de lectură, pe când sexul opus pare prins în
mrejele altor ocupații. Întrebarea rămâne valabilă și în zilele noastre, atâta
timp cât în societatea contemporană existenţa femeii nu se mai reduce la
universul domestic. Așadar, tendința de lectură, specifică laturii feminine,
după cum susțin specialiștii de câteva secole, nu mai este piatra de temelie a
unei explicații.