Testamentul lui Abraham - Igor Bergler

Charles Baker, un profesor din Princeton, se afla în avionul ce avea să îl aducă în New York când, până să decoleze de pe aeroportul din Mexic, aeronava a făcut cale întoarsă, iar șase indivizi în uniforme ciudate au intrat. Patru dintre ei s-au postat în spate și doi mai în față, dintre care unul chiar în dreptul lui Charles, cerându-i acestuia dosarul asistentului său – George Buster Marshall, ucis cu bestialitate de fratele celei de care Charles avea să se îndrăgostească mai târziu.
Înainte să moară, George îi lasă lui Charles o serie de indicii care, puse cap la cap, vor scoate la iveală un mare secret despre cel mai important președinte al Americii – Abraham Lincoln. Dar lucrurile nu stau chiar așa de bine, fiindcă pe urmele acestor indicii nu se află numai profesorul, ci și un bogat pe nume Edwing, care este dispus să își sacrifice o bună parte din avere doar pentru a găsi secretul.
Charles află rând pe rând despre o bibliotecă uriașă, despre care se crede că nu ar fi existat niciodată și despre un oraș legendar ascuns undeva pe continetul american, amândouă dovedindu-se a fi cheia unei descoperiri epocale.
Ajutat de un uriaș și un pitic, care îi transmit că mama sa a fost membră a Omnes Libri, o organizație ce dorea să strângă toate cărțile importante de pe planetă într-o singură bibliotecă, lucru foarte important în romanul lui Igor Bergler, de un detectiv foarte inteligent și de o femeie care se prezenta de fiecare dată sub alt nume, Charles gonește pentru a găsi ucigașul asistentului său, dar și secretul pe care se credea că îl descoperise George Marshall. Răsturnări de situații incredibile, eșecuri la limită care ulterior vor duce la reușite și multe desene din cărți bine păstrate, fac din această carte un adevărat mozaic polițist demn de mândrie națională.

Dacă sunteți curioși să vedeți ce secret ascunde cartea, recomand să o citiți!