Un semn de carte este acel obiect ce marchează pagina într-o
carte unde a fost întreruptă lectura. El poate fi îngust sau lat, scurt sau
lung, dar mereu subțire. Printre materialele din care este confecționat, se pot
enumera: hârtia, cartonul, celuloidul, plasticul, pielea, pânza sau chiar
fildeșul.
Există, de altfel, și oameni care îndoaie pagina în detrimentul semnului de carte, iar alți oameni folosesc drept semne de carte: bancnote, carduri, fire de iarbă, frunze sau sfori.
În limba română semnul de carte poartă denumirea de „zăloagă”, care, bineînțeles, este un regionalism.
Nu se știe clar cine și când a inventat semnul de carte. O legendă spune că un călugăr irlandez (Coloman din Elo), avea o muscă pe care, de câte ori făcea pauză de la lectură, o punea să stea pe ultimul rând citit. Pe unele din picturile lui Jan van Eyck din prima parte a secolului al XV-lea, pot fi văzute semne de carte în cărțile de rugăciuni. Printre primele mențiuni ale unui semn de carte, se numără și cea din anul 1584, atunci când regina Elisabeta I a primit cadou un semn de carte din mătase franjurată, din partea tipografului regal Christopher Barker.
Cel mai vechi semn de carte existent datează din secolul al VI-lea și este făcut din piele ornamentată, căptușită pe margini. Acesta a fost găsit lângă Sakkara, Egipt, sub ruinele mănăstirii Apa Ieremia.
În epoca medievală, mai târziu, între secolele al XII-lea și al XV-lea, unele semne de carte au fost folosite în manuscrise și incunabule din mănăstirile europene. Ele au fost în mare parte realizate din pergament sau piele, restul materialului fiind folosit pentru a face coperți de cărți.
Un manuscris din secolul al XII-lea, scris de Peter Comester și care se află în Biblioteca Britanică, are un semn de carte rar. Prima pagină a manuscrisului este tăiat pe verticală pentru a forma o filă lungă, care este ascunsă printr-o fantă în partea dintre margine și marcajul practic.
Anul 1830 este anul când au început să fie folosite semnele de carte din hârtie Bristol perforată, rectangulară, cu text brodat, iar 32 de ani mai târziu, în 1862, Thomas Stevens, un țesător de mătase din Coventry (Anglia) a devenit principalul producător de semne de carte din mătase.
Devenit rapid un expert în domeniu, acesta a atins borna de 900
de modele, de semne diferite. Semnele produse de Stevens se numesc
Stevengraphs. Ele au fost folosite și drept cadouri în zilele victoriene.
Începând cu anul 1880, producția de semne de carte de mătase țesute a început să scadă, câștigând teren cele de hârtie, care au început să apară în număr semnificativ. Această evoluție s-a extins dramatic, existând și în zilele noastre. Companiile de asigurări, editori, dar și alte întreprinderi au început să facă uz de publicitate gratuită.
