Volumul Norei Iuga este scris cu creioane albe, la Viena, รฎn
primฤvara anului 2012. Doar iniศiaศii รฎl pot citi, doar cei ce o iubesc ศi o
admirฤ, doar cititorii autentici de poezie. cรฎinele
ud e o salcie e cheia dragostei ศi a urii pentru aproape ศi strigฤtul de
ajutor al poemului rฤmas singur.
„Rฤdฤcinile mele de poet s-au nฤscut รฎn spaศiul acela, unde trฤiam รฎnchisฤ, de
fapt, รฎn mฤnฤstire, unde aveam profesoare-maici germane ศi unde, la subsol, se
รฎntindeau cata-combe care mi se pฤreau nesfรฎrศite, unde, รฎn niศe sฤpate รฎn
pereศi, erau รฎngropate maicile rฤposate ศi unde era veศnic รฎntuneric, รฎncรฎt
trebuia sฤ umblฤm cu lumรฎnฤri aprinse.
E de รฎnศeles, cred, cฤ acolo s-a nฤscut รฎn mine acea poezie formatฤ dintr-o
cumplitฤ fricฤ ศi, รฎn acelaศi timp, dintr-o irezistibilฤ propensiune cฤtre
mister. Permanent eram รฎnconjuratฤ de miraculos ศi, totodatฤ, de frica de
necunoscut. De fapt, cred cฤ, รฎn ce-l priveศte pe copilul de atunci, la รฎnceput
a fost frica, iar frica a devenit poezie.” (Nora Iuga)
„...e limpede cฤ n-are dreptate Nora sฤ spunฤ cฤ nu-i cunoaศtem limba – de
vreme ce, dupฤ cum se vede, cunoaศtem (ศi recunoaศtem, ศi ne recunoaศtem รฎn)
limba ei, precum ศi (รฎn) limba celor ce au scris despre scrisul ei, admirรฎndu-l.
Pasionaศii (ศi pasionalii) literaturii vorbesc รฎncฤ toศi aceeaศi limbฤ...”
(Radu Vancu)
