Deși se știa că dramaturgul a trăit în apropiere de gara de
pe Liverpool Street, între 1597 și 1598, istoricul de teatru Geoffrey Marsh
pretinde că a identificat locația precisă unde a fost scrisă piesa „Romeo și
Julieta”.
Dovezile arată că Shakespeare a locuit într-o casă aflată pe locul unde astăzi
se află un bloc de birouri, chiar lângă Biserica St. Helen, la numărul 35, de
pe strada Great St. Helen's.
Marsh a descoperit că Shakespeare era chiriaș al breslei pielarilor din Londra,
Company of Leathersellers.
„Locul
unde a trăit Shakespeare la Londra ne oferă o înțelegere mai profundă a
surselor de inspirație pentru opera și viata sa”, a declarat Marsh, directorul
departamentului de teatru din cadrul Muzeului Victoria și Albert.
„La
câțiva ani de când s-a mutat din Stratford la Londra, el trăia într-una dintre cele
mai bogate parohii din oraș, alături de personalități publice importante, de
comercianți bogați, de medici apreciați și de muzicieni”, a completat el.
„Comercianții
aveau relații în întreaga Europă, iar medicii erau în contact cu cea mai
progresistă gândire a momentului din universitățile din Italia și Germania ”, a explicat expertul.
„Traiul
într-un un astfel de centru de putere din Londra i-a crescut statutul, într-un
moment în care acesta își clădea o carieră, căuta să obțină un blazon de
familie și planuia să-și cumpere o casă impresionantă și scumpă în Stratford ”, a încheiat istoricul.