Cea mai veche poveste din lume

Această poveste a fost descoperită în Egipt. Ea a fost scrisă pe un papirus cu mai bine de 4000 de ani în urmă.

Povestea amintește de fabula grecului Esop care a scris la 1500 de ani distanță după data acestui papirus și a poveștii conținută în el.

Ea arată cam așa:

Trăia cândva pe lume un leu din cale-afară de puternic. În fiecare zi ieșea la vânătoare și când se întâmpla să treacă prin apropiere, toate vietățile tremurau de frică, făcându-se una cu pământul.
        Odată, leul, s-a întâlnit în cale cu pantera. Aceasta se târa prin savană cu blana ferfeniță și burta spintecată.
        - Ce-i cu tine? o întrebă leul. Cine te-a hăcuit așa de tare?
        - Omul, răspunse pantera în șoaptă.
        - Cine mai este și omul? se miră leul .
        - Omul e cea mai hâtră ființă de pe pământ, răspunse pantera. Vezi să nu-i cazi în mâini, că s-a zis cu tine.
Tare s-a mai înfuriat leul. Din clipa aceea a jurat să se răzbune pe om și a pornit în căutarea lui. Și a mers, și tot a mers, și mergând el așa, s-a întâlnit cu un măgar și cu un cal cu căpestre și zăbale de fier în gură.
       - Cine v-a strunit așa de bine? întrebă leul.
       - Omul, stăpânul nostru, răspunseră dobitoacele.
       - Într-adevăr, omul e mai puternic decat voi? urlă leul.
      - El e stăpânul nostru. Nu-i pe lumea asta cineva mai deștept decât omul, vezi să nu-i cazi în mâini, că s-a zis cu tine!
       Leul s-a înfuriat și mai tare pe om, a lăsat în plata domnului dobitoacele și și-a căutat de drum.
 Ceva mai încolo s-a oprit mirat lângă un bou și o vacă cu grumajii prinși într-un jug de lemn.
       - Cine și-a bătut joc de voi în halul ăsta? îi ispiti leul.
       - Și-a bătut joc? Dacă te-ar auzi omul, stăpânul  nostru, ar fi vai și-amar de pielea ta. Vezi să nu-i cazi în mâini, că s-a zis cu tine.
       A pornit leul mai departe. Într-un desiș a dat de un urs. Ghearele îi erau tăiate, dinții dezbătuți. Abia de se mai hrănea, sărmanul, cu pomușoare. S-a uitat leul la urs și a urlat amenințător.
      - Spune-mi, chiar să fie omul mai puternic decât tine?
      - E mai puternic, răspunse ursul. Eu am argățit la un om și știu ce spun. Odată mă cheamă la el și zice: „Ia stai, frățioare, păi ghearele tale sunt cam lungi și te împiedică să te hrănești. Ba și dinții se clatină și nu-s buni de nimic. Dacă te învoiești să ți-i scot, eu ți-oi aduce mâncare, cât ți-a pofti inima!” M-am potrivit ca un prost, dar el, șmecherul, mi-a retezat ghearele, m-a lăsat fără nici un dinte în gură, apoi mi-a aruncat niște nisip în ochi și a șters-o.
       Leul s-a înfuriat și mai și. El l-a lăsat pe urs tânguindu-se și a pornit în căutarea omului.
       Tot mergând, după o vreme vede alt leu cu laba prinsă într-un copac despicat de sus în jos. Oricât încercase leul să scoată laba din prinsoare și să fugă, nu izbutise.
       Leul s-a apropiat de el și îl întrebă :
      - Cum ai nimerit aici? Cine te-a păcălit?
     - Omul, răspunse sărmanul. Ferește-te de el, nu de alta, dar e foarte viclean. Eu, când m-am întâlnit cu el, l-am întrebat ce meserie are, dar el mi-a răspuns: „Meseria mea nu mă lasă să îmbătrânesc. Eu pot să-ți dărui un talisman, care o să te păzească de moarte. Dar mai întâi trebuie să mă ajuți să tai copacul acesta.” Și iată că s-a apropiat omul de copac, i-a retezat vârful, l-a despicat, a bătut o pană în despicătură și-mi zise: „Vâră laba aici !” Eu am vârât laba, dar vicleanul despică o pană cu toporul și mă lăsă cu laba prinsă în crăpătură. Apoi mi-a aruncat cu nisip în ochi și pe-aici ți-i drumul!
       Primul leu ascultă până la capăt întâmplarea, apoi izbucni în hohote și urlă:
      - M-auzi, omule? Dacă-am să pun laba pe tine, am să-ți plătesc cu vârf și îndesat pentru toate durerile pe care le-ai pricinuit acestor ființe nevinovate!
      Și el a pornit din nou în căutarea omului.
      Când colo dă cu ochii de-un biet șoricel pipernicit ca vai de el. Leul întinde laba să-l strivească, da șoricelul îl roagă:
      - Nu mă omorî, atotputernicule, căci dacă ai să mă mănânci, tot n-o să te saturi, iar dacă ai inimă în tine și o să-mi dai drumul, n-o să-ți fie mai foame decât acum. De o să mă lași cu zile, te voi scăpa și eu la nevoie.
     - Tu să mă scapi pe mine? zâmbi amuzat leul. Ia aminte, că nu-i pe lume suflare, care ar putea să mă învingă sau să-mi pricinuiască vreun rău.
      Dar șoricelul o ținea pe-a lui:
     - Jur că o să te scap de la moarte, când o să nimerești la grea încercare.
Leul nu luă în serios vorbele șoricelului, dar își zise în sine: „Dacă o să-l mănânc, n-o să-mi ajungă nici pe o măsea. Ducă-se în plata Domnului.”
     Și i-a dat drumul.
     Dar s-a întâmplat ca acel leu să cadă în groapa săpată de un vânător. Acesta l-a legat fedeleș cu funii groase și trainice și cu niște curele bine tăbăcite. Acum veni rândul șoricelului să se țină de cuvânt. Soarta i-a hărăzit să-și bată joc de leul cel fălos. Anume ea l-a și îndrumat pe șoricel spre locul cu pricina. Șoricelul s-a apropiat de fiară și i-a șoptit:
     Mă mai ții minte? Eu sunt bietul șoricel căruia i-ai dăruit viața. Acum a venit rândul meu să te ajut. Tu ai nimerit pe mâinile omului, dar eu am să te scap de la moarte, CĂCI BINELE CU BINE SE RĂSPLĂTEȘTE. Tot atunci, șoricelul a și prins a roade funiile și curelele cu care era legat leul.
     În cele din urmă leul s-a pomenit în libertate. Șoricelul s-a ascuns în coama lui și leul a pornit în goană spre munții din depărtare.
     O, leule, împărat al fiarelor, gândește-te la șoricel, cea mai firavă ființă dintre locuitorii munților și nu uita cui îi datorezi viața!