Probabil că v-ați întrebat care erau cărțile preferate ale
marilor noștri scriitori. Ei, bine, am răsfoit foarte mult internetul, m-am
documentat câteva zile la rând, și am găsit câte ceva. Deci…
1. Mihai Eminescu a început să citească de mic, acest lucru datorându-se tatălui său, căminarul Gheorghe Eminovici, care avea o frumoasă colecție de cărți, al cărei inventar era ținut cu strictețe într-o condică. Așa se face că, „Meropa” de Voltaire, „Antony” de Alexandre Dumas – tatăl, „Moartea lui Socrat” de Lamartine, „Mettela și Orbul” de George Sand, „Crucea de Argint” de Eugen Sue, s.a., au fost „devorate” de poet.
2. Ion Luca Caragiale, figura cea mai proeminentă a literaturii noastre dinainte de război, a lăsat în urma sa cărți pe care oricine le-a răsfoit măcar o dată, dar câți știu ce a citit el în tot acest timp numit VIAȚĂ? Aflăm de la Cincinat Pavelescu că, spre sfârșitul unei zile de toamnă, îl găsește pe o bancă din grădina Cișmigiu, citind din a XIII-a carte din „Aventurile Télémac de Fénélon”. Altădată, prieten fiind cu Eminescu și, de curiozitate, ca să vadă ce îl inspira pe acesta, deschidea un „Kant” sau „Schiller”.
3. Mircea Eliade a început să citească datorită cărții de citire a fratelui său, Nicu, în care învățase numele județelor, ca mai apoi să descopere, în bibliotecă, alte volume. Bucuria pentru aceste cărți, atent așezate pe rafturi, a fost umbrită de o catastrofă. Părinții săi au fost sfătuiți de către învățătorul său, să nu-l lase să citească prea mult fiindcă are ochii slabi. Citea ce-i cădea în mână, romane în fascicole, „Sherlock Holmes”, „Psaltirea”, „Cheia visurilor”, lucru pe care îl făcea pe ascuns, în fundul grădinii, în pod, sau în pivniță.
4. Marin Preda a intrat în febra pasiunii pentru literatură din clasa a cincea și, de atunci, a început să citească tot timpul. Citea noaptea, citea pe câmp, mergea kilometri întregi prin comunele vecine după cărți, până când a plecat la o școală normală, să citească multe cărți de valoare din literatura clasică română și universală. Ajungând un un realist modern, a început să-i citească pe Balzac, pe marii ruși, dar și pe marii americani. Îi admira foarte mult pe Camus, Thomas Mann și Kafka, iar dintre români, simpatia lui mergea spre I. L. Caragiale, Slavici și Rebreanu.
5. Mihail Sadoveanu spunea la un moment dat așa: „Cartea pe care mă năcăjam, urmărind cu degetul și cu priviri mirate buchi mari, întortochiate și cârligate ca niște gângănii, era abecedarul lui Creangă. Era o carte fără imagini, încâlcită și misterioasă. Învățasem pe de rost aproape toate cuvintele normale și-n fața mea era tot pâclă de nepătruns. Când, deodată, într-o zi, ca într-o scăpărare de lumină, i-am găsit cheia…”. Am aflat că și „Dumbrava Minunată” i-a căzut pe mână, carte ce a inspirat scrierile, dar de Sfânta Scriptură a fost cel mai legat, încercând chiar să o rescrie într-o limbă mai larg accesibilă.
6. Lectura lui Gib.
I. Mihăescu începe odată cu moartea fratelui său, o moarte ce l-a marcat, dar,
care, l-a și ambiționat să repete clasa în care rămăsese (a II-a). După ce intră
la Liceul „Carol I” din Craiova, unde reușește să termine cu bine cursul
inferior, avându-l ca profesor de limba și literatura română pe Ion Niculescu,
ce care îl va îndruma spre scris, Gib. deschide cărțile lui Balzac,
Flaubert, Stendhal, Dostoievski și Leonid Andreev.
