Dezonoare era o carte care nu-mi spunea mare lucru. Cam același număr de pagini întâlnit și la Modiano, mă făcea să-mi spun că nu are rost să mă ating de ea, dar, totuși, am ridicat-o de pe raft. Nu-l citisem niciodată pe Coetzee, curiozitatea nu mă împingea câtuși de puțin. Așadar, cartea de pe rândul doi, a treia la număr, de pe raftul unui supermarket, avea să-și facă loc, în curând, pe raftul din camera mea. Dezonoare e mai mult o luptă cu propria umilință, un chin ce poate duce la pierzanie, dar și un câștig pe alte părți. Cartea debutează cu povestea lui David Lurie, continuând cu cea a fiicei lui. Ambele personaje au de înfruntat niște evenimente care-și pun amprenta asupra vieții lor și care arată că ce se naște din pisici, șoareci mănâncă.
David Lurie, un profesor universitar ce predă în capitala Africii de Sud, Cape Twon, în vârstă de 52 de ani, este atras de femei, dar mai ales de sex, lucru ce ni se arată încă din primele pagini când e descrisă relația pe care o are cu o prostituată pe care o vizitează des. Apoi urmând aceeași pași sentimentali, o cucerește pe una dintre studentele lui, iar după o cină luată împreună, ajunge să se culce cu ea. Din dorința carnală face o pasiune dusă până la extrem pentru fata, studentă la teatru și, deși nu prea doritoare, acesta o mai caută încă o dată pentru a face sex cu ea. A doua zi, la curs, tânăra apare însoțită de un tip care pare a fi prietenul ei și care îi vorbește profesorului fără nici o jenă. Mai târziu, stundenta apare la ușa dascălului, cerându-i să o găzduiască peste noapte. După această „bunăvoință” din partea bărbatului, se nasc acuzațiile de hărțuire sexuală, iar lucrurile capătă o ciudată întorsătură când Lurie recunoaște tot (deși n-a fost un viol și nici un abuz). Nu se apără în nici un chip, urmând, mai apoi, să plece de la Universitate.
Pleacă în sălbăticie, la fiica lui, Lucy, care deține o fermă. Aici speră să-și găsească liniștea, în timp ce lucrează la o operă despre viața lui Byron. Doar că liniștea nu durează mult, pentru că ferma fiicei este atacată chiar în amiaza mare, el fiind bătut și desfigurat, iar Lucy violată. De aici cartea devine și mai interesantă. Ne lovim de refuzul fetei de a raporta violul și jaful, ba chiar ține partea oamenilor albi care i-au transformat pe negrii africani în sclavi. Trăirea vieții în pericol și frica ce dăinuie în suflet, dau culoare paginilor. Cu toate astea nu dorește să plece, ci alege să rămână, trăind sub papucul terorii.
Ca și tatăl ei, și Lucy este măcinată de o dezonoare, nedorind să schimbe ceva pentru a se salva. Tatăl o contrează, arătându-și nemulțumirea față de deciziile odraslei lui. David și-a făcut treaba de părinte, a încercat s-o ajute, doar că s-a lovit de-un stâlp gros numit ORGOLIU.
