A citi nu înseamnă doar a te cultiva, înseamnă să cauți
lucruri interesante și în altă parte. O idee despre un autor sau despre o
carte, ori un oraș cultural, este o gură de aer în plus pentru orice cititor.
Am răsfoit și eu internetul, și am strâns câteva notițe despre cărți, pe care
mulți dintre voi poate că nu le știau. Așadar,
1. Cea mai veche carte din Europa, a fost cumpărată cu 14,3 milioane de dolari, de Biblioteca Națională a Marii Britanii. Evanghelia după Sf. Cuthbert, o copie în latină a Evangheliei după Ioan, a fost scrisă în secolul al VII-lea și este cea mai veche carte din Europa păstrată intactă.
2. Cea mai mică operă tiparită a fost în 1996, în Siberia. E vorba despre „Camelonul lui Cehov”, o lucrare de 0,9 pe 0,9 milimetri, care se poate citi numai cu ajutorul unui microscop.
3. „Talismanele morții” de Adauto Kovalski da Silva, cel mai tânăr scriitor din lume (5 ani și 302 zile), a scris în 2005 o carte, a urcat-o pe e-book, apoi cartea s-a vândut într-un ritm de 5.700 de exemplare pe minut în primele 24 de ore de la lansare, adică 8,3 milioane de bucăți.
4. În anul 1667, un colonel englez, pe numele său Robert Walpole a împrumutat o carte, însă a uitat să o aducă înapoi la bibliotecă. După 288 de ani, o rudă de-a sa, Sir John Plumb, a găsit-o și a restituit-o.
5. Aaron Sass este băiatul care a învârtit o carte mai bine de 6 minute pe deget.
6. Cea mai citită carte din toate timpurile este „Citatele de Mao Zedong” de Mao Zedong, carte ce a fost tipărită în 820 de milioane de exemplare.
7. Țara care dă cele mai multe cărți din lume, este Islanda. Cu o populație de circa 300.000 de cetățeni, țara din nordul Europei este în zilele noastre o adevărată mamă a cărților, având cei mai mulți scriitori.
8. În SUA există indicatoare rutiere care indică drumul spre biblioteci, având pe ele o persoană vectorizată, cu o carte în mână.