13 decembrie, ziua în care poezia s-a dezbrăcat de haina vieții

Ziua de 13 decembrie este echivalentă pentru toți poeții cu doliu național. Este ziua în care poezia s-a pierdut pe jumătate, s-a scurs printre degetele unui pictor genial, s-a dezbrăcat de haina vieții sau s-a cicatrizat, rămânând din ea doar un strop de amintire; această zi a fost ultima din viața marelui poet ploieștean, Nichita Stănescu.

Cum a început totul

Pe 9 decembrie 1983, cu 4 zile înainte să moară, „Nini” se afla la Drobeta Turnu-Severin, martor la căsătoria prietenilor Ofelia Rotaru și Alexandru Condeescu. Ca de fiecare dată când călătorea, el s-a bucurat, dar această călătorie nu a fost ca toate cele. Ajuns la destinație, acesta le-a spus apropiaților că nu este foarte odihnit, căci câteva nopți nedormite și-au pus amprenta asupra corpului său. În timpul cinei, după ce și-a urmat celebrul obicei, acela de a scrie un poem gazdei, s-a ridicat de la masă, ca mai apoi să se  retragă în cameră, mai devreme decât obișnuia.

Următoarele semne

Duminică, pe 11 decembrie, „Îngerul blond” se trezește târziu, pe la prânz. Era ziua de dinainte de a da mâna cu moartea. Deși inițial stabilise cu Dora, ultima sa soție, să stea mai mult, poetul hotărăște să se întoarcă împreună cu proaspeții căsătoriți, a doua zi la București.

Luni de dimineață din nou nu se trezește la timp, fapt care a dus la pierderea trenului. Doarme mult, până a doua zi la prânz și nu dorește să mănânce. Același lucru spune, că nu se simte bine. Până la plecarea din ziua respectivă nu s-a ridicat din pat. În trenul care îi transporta la București, Nichita doarme agitat, ca apoi, odată ajuns acasă, se culcă.

Noaptea, însă, durerile de ficat devin insuportabile, astfel poetul este dus la spital de un bun prieten, Mircia Dumitrescu. Până la mașină și apoi pe coridoarele spitalului, Nichita nu merge ajutat, ci singur, conștient fiind, dar durerile puneau stăpânire pe el din ce în ce mai mult.

Pierderea luptei cu moartea

La puțin timp după ora 2 noaptea, Nichita a pierdut lupta cu moartea; a făcut stop cardio-respirator.

După cum se știa, Nichita Stănescu se lupta de ani întregi cu alcoolul și cu boala. Poetul Cezar Ivănescu, un prieten apropiat de-al lui, avea s-o spună ceva mai târziu: „La autopsie, s-a constat că nu mai avea nici măcar o celulă de ficat. Și-l băuse pe tot”. Viața boemă pe care o ducea Nichita nu era un secret pentru nimeni. Așa cum nu era un secret faptul că în ultimii ani alcoolul i-a ros viața încet, încet și că niciuna dintre încercările celor din jur de a-l face să se oprească nu a dat rezultate.